Cele mai interesante evenimente culturale ale zilei!
Articol de Sabina Lapadatescu, 13 octombrie 2015, 12:56
MUZICĂ
La Sala Mare a Ateneului Român, de la ora 19:00, violonista Maria Florea şi pianistul Juan Barahona susţin un recital cameral organizat de Institutul Cervantes în colaborare cu Filarmonica „George Enescu”.
În program: lucrări de Mozart, Turina, Ravel şi Manuel de Falla.
Noua Stagiune de marţi seară a Filarmonicii „George Enescu“ se deschide cu recitalul de pian susţinut de Ioan Dragoş Dimitriu de la ora 19:00 la Sala Mică a Ateneului, având în program lucrări de Beethoven, Prokofiev, Ceaikovski şi Liszt.
EVENIMENTE – DIVERTISMENT
La Muzeul Național al Ţăranului Român, are loc evenimentul „Etnomuzicologii intersectate: Franţa – România”, la care Bucureşti FM este partener media şi care-şi propune să reamintească – sub o formă sintetică, dinamică şi atractivă – contribuţiile etnomuzicologilor francezi la cunoaşterea muzicilor orale din România. Programul zilei cuprinde:
– de la ora 15:00, animaţie muzicală cu fanfara din Zece Prăjini în curtea muzeului;
– de la ora 16:00, prezentare interactivă a cercetărilor şi lucrărilor publicate de etnomuzicologi şi a câtorva secvenţe filmate pe teren, urmată de o conversaţie liberă cu publicul, în studioul Horia Bernea;
– de la ora 17:30, în studioul Horia Bernea, lansarea volumului „Indienii cântăreţi. Urechea etnologului de Bernard Lortat-Jacob”, publicat la Paris şi tradus în română de Speranța Rădulescu;
– de la ora 18:30, animaţie muzicală cu fanfara din Zece Prăjini în curtea muzeului;
– de la ora 19:00, în studioul Horia Bernea, concert, susţinut de taraful din Căstău, Judeţul Hunedoara şi cel din Soporu de Câmpie, Judeţul Cluj;
– de la ora 20:30, animaţie muzicală cu Fanfara din Zece Prăjini şi cele două tarafuri în curtea muzeului.
În cadrul Bucharest Art Week 2015, la care Bucureşti FM este partener media, puteţi urmări în a doua zi a săptămânii:
– de la ora 16:00, în Piaţa Universităţii, pe Mihaela Drăgan şi Mihai Lukacs abordând tema ridicol şi umilinţă;
– de la ora 17:00, la Hanul Gabroveni, „Voi n-aţi văzut nimic!” cu Alex Fifea, David Schwartz şi Cătălin Rulea, tema fiind uitarea;
– de la ora 19:30, la Atelier 35 Şelari, „Scrisorile pierdute / Între cubul alb şi cubul negru” cu Xandra Popescu şi Larisa Crunteanu.
CONFERINŢE
Invitatul celei de-a treia ediţii a proiectului de dezbateri „Marţi în Teorie”, ce are loc de la ora 18:00 la Librăria Open Art, este Mircea Martin.
De la ora 19:00, în Studioul de Operă şi Multimedia al Universităţii Naţionale de Muzică, continuă seria spectacolelor – conferinţă moderate de Valentina Sandu – Dediu, invitatul acestei ediţii fiind compozitorul şi profesorul Octavian Nemescu, unul dintre cei mai originali creatori ai componisticii contemporane, cu o activitate de peste 50 de ani de creaţie şi cercetare.
Librăria Bizantină găzduieşte, de la ora 19:00, a paisprezecea întâlnire cu scriitori români, invitata lunii octombrie fiind Carmen Firan.
Autor: Cătălin Duţă