Prima ţară străină în care mergeţi spune mult despre personalitate
Articol de Stefania Grigore, 14 octombrie 2015, 12:31
Călătoriile sunt printre cele mai plăcute activităţi. Nu par să existe persoane cărora nu le plac călătoriile. Specialiştii spun că există o legătură între zonele pe care le vizitaţi şi personalitate şi că prima călătorie pe care o faceţi în străinătate este extrem de grăitoare.
Dacă mergeţi în Germania, filozofia de viaţă este „Iubesc disciplina. Totul să fie la timpul şi locul potrivit, lucrurile să funcţioneze ca o maşină!”. Dacă faceţi prima călătorie în SUA, înseamană că sunteţi iubitor al libertăţii. Independenţa şi libertatea fac parte din caracterul dumneavoastră. Nu vă creaţi uşor legături cu cei din jur.
Dacă preferaţi Italia, sunteţi o persoană intelectuală. În timpul liber mergeţi la o galerie de artă şi priviţi cinci minute un tablou gol cu aerul unui specialist. Dacă mergeţi în Franţa, sunteţi un romantic iar dacă preferaţi Anglia aveţi stăpânirea de sine şi carisma unui antrenor din Liga Campionilor.