A doua victorie pentru Minaur in Liga Campionilor
Articol de , 18 octombrie 2015, 23:50
HCM Minaur Baia Mare a reușit a doua sa victorie în Liga Campionilor la handbal masculin, 21-20 (10-9) cu formația macedoneană Metalurg Skopje, în Sala Sporturilor Lascăr Pană din Baia Mare, într-un meci din Grupa D a competiției.
Campioana României a condus aproape tot meciul pe tabela de marcaj, dar diferența maximă a fost de patru goluri, 9-5 (min. 25).
Egalitatea s-a consemnat doar de trei ori, 3-3 (min. 7), 10-10 (31) și 11-11 (33).
Potrivit Agerpres, dacă în min. 54 scorul era de 20-17, oaspeții s-au apropiat la un singur gol în min. 57, 20-19. Ramba (58) a mărit din nou avansul băimărenilor, iar Bozovic (59) a înscris pentru Metalurg. Până la final niciuna dintre echipe nu a mai reușit nimic, gazdele ratând prin Karacic și Ramba.
Pentru HCM Minaur, condusă de Petru Pop, au marcat Mihai Popescu — 1 gol, Ionuț Ramba — 5, Tamas Ivancsik — 6, Marius Sadoveac — 2, Ivan Karacic — 3, Uros Vilovski — 2, Daniel Bera — 2. Băimărenii au ratat trei aruncări de la 7 metri în acest meci.
Golurile oaspeților au fost înscrise de Janko Bozovic — 8, Nikola Kosteski — 2, Marko Matic — 4, Marko Buvinic — 1, Filip Kuzmanovski — 3, Jarko Pesevski — 1, Davor Palevski — 1.
Au arbitrat portughezii Ivan Cacador și Eurico Nicolau, iar delegat EHF a fost muntenegreanul Predrag Pavicevic.
În clasament, pe primul loc de află danezii de la Skjern Handbold, cu 8 puncte, urmați de HCM Minaur, 6 p, Motor Zaporoje, 4 p (4 j), Metalurg Skopje, 4 p, Kadetten Schaffhausen, 3 p, Elverum Handball Herrer (Norvegia), 3 p (4 j).
Minaur va juca următorul meci pe 25 octombrie, în deplasare cu Metalurg.