Judoka Ștefania Dobre a cucerit medalia de argint la Mondialul de juniori de la Abu Dhabi
Articol de , 24 octombrie 2015, 22:52
Cu o victorie la puncte și alte două înainte de limită, prin ippon, Dobre s-a calificat în finala categoriei 57 kg., unde a întâlnit-o pe japoneza Haruka Funakubo.
Potrivit digisport.ro, in ultimele secunde ale meciului, când Ștefania Dobre avea două avertismente și adversara doar unul, japoneza reușește o fixare care îi aduce victoria, în timp ce Ștefania Dobre rămâne cu medalia de argint.
La 19 ani, Ștefania Dobre are în palmares două titluri continentale de cadeți, este campioană europeană de juniori, anul acesta, titlu obținut în luna septembrie la Oberwart, și are și o medalie de bronz la Mondialele de cadeți, în 2011.
La Campionatul Mondial de judo pentru juniori participa 555 judoka din 88 țări, iar România mai are în concurs încă trei sportivi la categoriile mari, masculine: Luca Kunszabo și Botond Koncz, la 100 kg., și Mircea Croitoru, la +100 kg.