Simona Halep o învinge pe Flavia Pennetta fără probleme
Articol de , 25 octombrie 2015, 10:26
Debut cu dreptul în Turneul Campioanelor pentru Simona Halep
Jucătoarea noastră a învins-o pe Flavia Pennetta în două seturi cu 6-0 6-3, într-un meci din Grupa Roşie a competiţiei.
Halep, principala favorită, s-a impus după o oră şi zece minute și și-a luat revanşa după ce Pennetta a învins-o luna trecută, în semifinale la US Open.
Simona, numărul doi mondial, a dominat autoritar primul set, printr-un joc exact, căruia Penneta nu a reuşit să îi facă faţă.
Setul al doilea a fost mai echilibrat, iar românca a greşit ceva mai mult.
La finalul partidei, sportiva din Constanța a recunoscut că a început bine și că a jucat agresiv şi inteligent, subliniind că îi place foarte mult să evolueze la Turneul Campioanelor.
Urmatorul meci al Simonei Halep este programat marți.
Din Grupa Roșie mai fac parte Maria Şarapova şi Agnieszka Radwanska. Cele doua vor juca tot astăzi de la ora 13.30.
Mâine, în Grupa Albă se vor întalni de la ora 13:00, Muguruza cu Safarova, iar de la 14:30 Kvitova cu Kerber.