Echipa Dinamo a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), formaţia Astra Giurgiu, într-un meci contând pentru etapa a XXVIII-a...
Jucătoarea Simona Halep, locul 5 WTA, a fost învinsă de Ana Ivanovici (12 WTA), scor 6-3, 7-6 (7/2), astfel că România conduce Serbia cu scorul...
Peste 400 de persoane din Capitală şi judeţul Ilfov au avut nevoie de îngrijiri medicale în noaptea de Înviere, 67 dintre ei având probleme...
Jucătoarea Simona Halep, locul 5 WTA, a învins-o pe Bojana Jovanovski, numărul 39 WTA, scor 6-2, 6-4, astfel că România conduce Serbia cu scorul...
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa Ceahlăul Piatra Neamţ. într-un meci contând pentru...
Duminică şi luni, în prima şi a doua zi de Paşti, autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele RATB vor funcţiona după programul unei zile de...
Paştele, sărbătoarea creştină care cheamă oamenii să ia Lumina Sfântă, aduce bucuria unică a Învierii Mântuitorului, dar şi ritualuri...
Perioada de reînscriere în învățământul preșcolar a fost prelungită până pe data de 25 aprilie având în vedere că o parte din perioada...
FC Vaslui a realizat scorul campionatului, 8-1 (4-1) cu Corona Brașov, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 28-a a Ligii I de...
Desi ploua puternic, un vagon de calatori a luat foc. Foto: Vicentiu...
Desi ploua puternic, un vagon de calatori a luat foc. Foto: Vicentiu...
Aproape 70 de minori dispăruţi au fost găsiţi de poliţişti în perioada 11-17 aprilie, fiind încredinţaţi familiilor sau internaţi în...
Meciul dintre jucătoarele Simona Halep, locul 5 WTA, şi Bojana Jovanovski, numărul 39 WTA, întrerupt, sâmbătă, în primul set, din cauza...
Mai multe râuri din judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Teleorman, Giurgiu şi Prahova vor fi sub cod portocaliu de inundaţii, de...
Echipa feminină de tenis a României conduce Serbia cu scorul de 1-0 în play-off-ul pentru Grupa Mondială a Fed Cup, după ce Sorana Cîrstea a...
Zeci de gospodării din judeţele Dâmboviţa şi Prahova au fost inundate în urma ploilor torenţiale, mai multe persoane fiind salvate de pompieri...
Sâmbătă Mare este ultima zi dinaintea marii sărbători a Paștelui, când femeile trebuie să pregătească marea majoritate a mâncărilor și...
Medicilor și pacienților li s-a oferit deja posibilitatea de a accesa sistemul informatic. Până acum, peste 3.000 de medici și 50 de spitale...
Un număr de 17 trenuri Regio şi InterRegio vor circula suplimentar începând de joi până pe 5 mai, cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi 1 Mai,...
Ediţia 2014 a turneului de tenis BRD Năstase Ţiriac Trophy, găzduită de Arenele BNR din Bucureşti, reuneşte pe tabloul principal un număr de...
Numărul 2 mondial şi deţinătorul titlului, Novak Djokovici, s-a calificat, vineri, în semifinalele Mastersului 1000 de la Montreal, după ce l-a...
Rezultatul partidei de vineri din etapa a XXVIII-a a Ligii I, programul celorlalte meciuri şi clasamentul competiţiei: Vineri:Gaz Metan...
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel, îndeamnă credincioşii ca de Paşte să aducă bucurie, printr-un cuvânt sau o faptă bună, în...
Duminică se deschide sezonul de agrement în Parcul Herăstrău. Cinci vaporașe vor efectua plimbări și traversări pe lac. Vor fi disponibile,...
Duminică se deschide sezonul de agrement în Parcul Herăstrău. Cinci vaporașe vor efectua plimbări și traversări pe lac. Vor fi...
De mai bine de 8 ani, parintele isi dedica viata copiilor orfani si saraci pentru a le aduce cât de putina fericire. In prezent are grija de 47 de...
De mai bine de 8 ani, parintele isi dedica viata copiilor orfani si saraci pentru a le aduce cât de putina fericire. In prezent are grija de 47...
Partida se va desfăşura după sistemul cel mai bun din cinci meciuri. Echipa Romaniei este formata din Simona Halep, Sorana Carstea, Monica...
Partida se va desfăşura după sistemul cel mai bun din cinci meciuri. Echipa Romaniei este formata din Simona Halep, Sorana Carstea, Monica...
BRD Năstase Țiriac Trophy, cel mai mare turneu de tenis din sud-estul Europei, începe sâmbătă la Arenele BNR. Competiția este dotată cu...
BRD Năstase Țiriac Trophy, cel mai mare turneu de tenis din sud-estul Europei, începe sâmbătă la Arenele BNR. Competiția este dotată cu...
Sâmbătă, în vestul, sud-vestul şi centrul ţării vremea se va răci, cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua. Izolat cantităţile de...
Peste 16.700 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel naţional, cele mai multe fiind în Capitală şi în judeţele Cluj şi Timiş,...
Băncile comerciale nu lucrează cu publicul în zilele de 20 și 21 aprilie, potrivit informațiilor transmise de bănci. În cazul BRD, pe 21...
Sorana Cîrstea o va întîlni pe Ana Ivanovici mîine, de la ora 12:00, pe Arenele BNR, în primul meci al întîlnirii România-Serbia de la FED...
Bărbaţii încep să semene cu taţii lor în jurul vârstei de 38 de ani, se arată într-un studiu britanic publicat joi, care a evidenţiat 30 de...
Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Harvard, din Statele Unite ale Americii, propune o nouă explicaţie pentru faptul că...
O echipă de astronomi a descoperit prima planetă din afara Sistemului Solar care are o mărime comparabilă cu a Terrei şi care se află într-o...
Ateliere de creaţie pentru olărit, încondeiere de ouă şi pictat icoane, concerte, piese de teatru pentru copii, activităţi interactive,...
În Capitală, în perioada sărbătorilor pascale, asistenţa de urgenţă va fi asigurată de nouă spitale, dintre care doua pentru copii. Astfel,...
În Capitală, în perioada sărbătorilor pascale, asistenţa de urgenţă va fi asigurată de nouă spitale, dintre care doua pentru copii....
Mergi la slujba de Inviere? 1) NU, am renuntat de mult la chestiile astea 2) DA, merg la slujba alaturi de intreaga familie 3) Ma mai gandesc. Nu...
În Capitală, în perioada sărbătorilor pascale, asistenţa de urgenţă va fi asigurată de nouă spitale, dintre care doua pentru copii. Astfel,...
Autorităţile din Sao Paolo au decis să introducă linia dublă continuă în zig-zag pe o stradă aglomerată din oraş. Reacţia şoferilor care...
Cea mai bună jucătoare română de tenis a momentului, Simona Halep, a câștigat premiul Fed Cup Heart Award 2014 pentru zona Europa/Africa a...
Peste 11.000 de polițiști vor acționa zilnic în perioada 19-21 aprilie, cu ocazia Paștelui, pentru asigurarea ordinii și liniștii publice,...