Vino sâmbătă și duminică, în Parcul Tineretului din Capitală (intrarea dinspre Cafeneaua Actorilor), unde vor avea loc testări. Toți...
Medicii de familie protestează în fața Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Ei sunt nemulțumiți pentru că de la începutul lunii mai,...
O scuză destul de des folosită în apărarea noastră, când devenim supraponderali, este aceea că ne moștenim părinții, sau alți înaintași....
În premieră la nivel național, Primăria Sectorului 5, prin Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Direcției Generale de...
Cel mai important lucru, dupa ce slăbim, este să ne menținem greutatea dorită. Ne-am dori ca organismul nostru să funcționeze ca un motor...
Starea pacientului E.A., în vârstă de 47 de ani, care a beneficiat de al doilea transplant pulmonar din România, la Spitalul Clinic “Sfânta...
Dimineața nu trebuie să sărim peste micul dejun, cu scuza că ne grăbim, că e prea devreme, că n-am mai apucat etc. Există motive bine...
O inițiativă de suflet a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD) „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”...
Cea mai avansată tehnologie în domeniul radioterapiei oncologice, bazată pe tehnicile IMRT (Radioterapie cu Intensitate Modulată) si IGRT...
M-am hotărât, vreau să fac jogging! Mi-am cumpărat echipament, mi-am ales traseul și sunt decis să mă țin de programul de alergat, pentru că...
Când ne doare undeva, în regiunea fiinţei noastre şi vrem să determinăm exact sursa problemei, apelăm la ecografie. În cazul afecţiunilor...
Cercetătorii de la Colegiul Medical din Georgia au constatat că utilizarea bicarbonatului de sodiu reduce semnificativ inflamaţia în bolile...
Când ne accidentăm, făcând sport sau în orice altă situație, ori când ne fac probleme articulațiile - avem nevoie de ecografie pentru...
Potrivit ultimului raport întocmit de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) privind poluarea, 9 din 10 oameni de pe glob respiră aer care...
Un copil, în vârstă de 4 ani, a fost ucis de rujeolă. Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, a anunțat,...
Oamenii de știinţă de la Universitatea Loma Linda din California au constatat că un consum de doar 48 de grame de ciocolată îi ajută pe oameni...
Potrivit medicului naturopat dr.Isabel Sharkar, vinul roşu este cel mai dăunător alcool pentru pielea femeilor, mai ales dacă acestea suferă de...
Înainte de a merge la dentist, ne spălăm pe dinți; înainte de a merge să ni se recolteze sânge pentru analize, nu mâncăm. Ce ar trebui...
Ziua armei a fost sărbătorită pentru prima dată în acest an. Inițiativa stabilirii zilei de 27 aprilie ca zi aniversară pentru Administraţia...
Ecografia este o investigaţie simplă, la îndemână, care precizează un diagnostic sau poate descoperi o problemă ce încă nu s-a manifestat...
Scrisoare deschisa "Stimată doamnă Ministru, În fiecare zi peste 200 de români pierd lupta cu cancerul și în fiecare zi lumea altor 200...
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă recrutează candidaţi pentru admiterea în instituţiile de învăţământ ale Ministerului...
Pacientul care a beneficiat de primul transplant pulmonar din România, la Spitalul Clinic „Sfânta Maria” din Capitală se simte bine. La o...
Numele acestrei investigații ne este poate, cunoscut, ca posibilă alternativă a mamografiilor. Dar ce este elastografia? Un tip de ecografie...
Ecografia ne este cunoscută tuturor ca o metodă imagistică de diagnosticare. Există situații însă, în care ecografia devine metodă de...
Experţii atrag atenția asupra importanței vaccinării pe tot parcursul vieții și a rolului pe care aceasta îl joacă în sănătatea noastră....
Ecografia este una din metodele imagistice care ne dau un răspuns în privința bolilor sau posibilelor afecțiuni ale organismului; sau, care...
O nouă ediție a campaniei „Donează sânge! Fii erou!” se va desfășura în perioada 23-27 aprilie. Cei care vor pot veni să doneze sânge...
Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul de Hotărâre privind desemnarea Inspectoratului General pentru Situații de...
De la Cleopatra încoace, femeile lumii și-au îngrijit frumusețea în diferite moduri, folosindu-se nu o dată și de miere. Japonezii fabrică...
Membrii Sanitas au decis astăzi, programul de proteste din sistemul de sănătate. Ei anunță printre altele că greva generală din sănătate...
Există dulciurile numite apicole, care îi învață pe copii că mierea este un dulce sănătos. Ce conțin aceste produse și în ce situații...
Update! Bărbatul de 36 de ani, care a fost supus unui transplant pulmonar, la Spitalul Clinic Sfânta Maria, din Capitală, se simte bine, la 24...
Tinctura de propolis, cea care se administrează de obicei pe zahăr și ne cam arde gura și gâtul, din cauza conținutului alcoolic, o...
Când spunem cocteil, ne gândim, în această situație, la diverse amestecuri de produse ale stupului, în proporții variabile: miere, polen,...
Federatia Nationala Sindicala AMBULANTA din Romania care reprezinta sindical toate Serviciile Publice de Ambulanță a dat un ultimatum Ministerului...
Celulele "rele" ale sistemului imunitar sunt de fapt o "armă secretă", indică rezultatele unui nou studiu efectuat de oameni de ştiinţă...
De ceea ce conțin sâmburii de struguri am mai auzit; întrebarea este, de ce să amestecăm mierea în această ecuație? Influențează efectul...
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, într-o intervenţie telefonică la Digi 24, că va verifica dacă dozele de imunoglobulină au...
Zeci de angajați protestează, în curtea unităţii medicale, nemulțumiți de reducerea sporurilor cu până la 1.700 de lei. Cei mai afectaţi...
Ce înseamnă miere ecologică, care este diferența față de mierea obișnuită? Ce fel de condiții trebuie îndeplinite pentru ca o miere să fie...
Cei care suferă de diabet trebuie să stea departe de tot ceea ce-nseamnă dulce. Există totuși situații și alimente care pot reprezenta,...
Datorită conținutului enzimatic, mierea este considerată un adevărat aliment viu. Are efecte benefice asupra sistemului nostru digestiv; cum...
Vedem de multe ori cum mierea se solidifică în borcane - cristalizează, sau se zaharisește, cum se mai spune. Ce înseamnă acest lucru? Putem...
Se spune că nu e bine să punem miere în ceaiul fierbinte; unii merg până la a afirma că, adusă la temperaturi înalte, mierea devine...
Oamenii par să fie mai cumpătați la masa de Paște, astfel că, în Noaptea de Înviere, puțin peste 400 de persoane au solicitat salvarea. De...
Primăvara vine, pe lângă toate cele pe care le iubim și cu un cortegiu de alergeni - praf, pufuri, polenuri etc. Pentru ca viața să nu devină...
Vrem să slăbim sau doar să ne detoxifiem organismul? Sigur că există o mulțime de metode, tratamente și produse, adică soluții de tot...